Joburi si Tepe la McCann Erickson!

Mai acum vreun an si ceva ma pregateam sa fac trecerea PR-zone spre Copywriting. Stiam ca nu am experienta in domeniu, asa ca pretentii de salariu nu aveam si nici de middle-level. Un entry level era perfect pentru mine si,desi aveam ceva exeprienta in organizare de evenimente si creative concept, ma orientasem spre cautarea unui job de junior copywriter. Zis si facut. Cautam anunturile pe site-urile de joburi sau pe cele ale agentiilor si aplicam. Intr-o zi am vazut un anunt de junior copywriter de la McCann Erickson si am trimis cv-ul insotit de scrisoarea de intentie. Peste cateva zile m-au sunat si am fost invitat la interviu ziua urmatoare la ora 5.
Aventura abia acum incepe. Locuind in marginea opusa a Bucurestiului am schimbat vreo trei metrouri si 2 autobuze. Noroc ca am plecat de la 3 fara un sfert de acasa, caci altfel n-as fi reusit sa ajung niciodata la 5. Dar ce mai conta ca pierdusem mai bine de doua ore pe drum, ca imi sifonasem sacoul si vreo jumatate de ora mi-a fost greata de la un puternic miros de zer de oaie al unor ciobani care se intorceau de la piata? Era un interviu important care imi oferea sansa sa obtin jobul dorit.
Numai ca socoteala de acasa (sau din RATB) nu se potriveste cu cea de la destinatie. M-a luat in primire o d-sorica foarte cocheta, cu niste bulce roscate splendide si o bluza mai decoltata. Ochelarii compensau orice posibila aluzie.
Fara nici o introducere, d-soara ma ia la per tu si ma anunta ca jobul pentru care am aplicat nu mai era valabil. Ciudat! Doar ieri ma sunasera pentru programarea interviului! "A, nu, nu, se scuza d-soara, nu mai este valabil de vreo 2 saptamani, [!!!] dar daca tot ai venit as vrea sa vad daca esti potrivit pentru un junior media planner." Daca tot venisem, eram, sa nu fi venit degeaba.
"Ai notiuni de marketing?" Aveam, ca lucrasem vreo 2 ani ca asistent de mk. D-soara afiseaza un aer foarte nemultumit. "Stii sa faci prezentari in power-point?". Stiam, din liceu. D-soara pare in continuare foarte nemultumita. "Poti sa faci power-point-uri pe care sa le prezinti in fata mai multor oameni?" Pai nu ca sa le prezint in fata altora facusem toate power-pointu-urile de-a lungul vietii?!? D-soara e tare nemultumita. "Ai capacitati de analiza si sinteza?" continua runda d-soara. Probabil ca da, de vreme ce am reusit atata amar de vreme sa iau note top in facultate, la post-universitare si sa fiu bine vazut la job. Chiar ca nu inteleg de ce d-soara este in continuare atat de nemultumita. "Imi poti oferi un exemplu de situatie in care ti-ai folosit capacitatile de analiza si sinteza?" Acum chiar ca m-a blocat. Ce sa-i spun? De mail-uri, de rapoarte, de discutii cu clientii, de lucrari, de dizertatii, de dosarele pentru sefi? De listele de cumparaturi pentru Craciun?!? Pare sa nu aiba timp sa imi asculte povestea vietii. Cu ce sa incep? Dar exista oare posibilitatea de a lucra fara sa iti folosesti capacitatile de analiza si sinteza?!? Ar trebui sa fii concediat atunci!
D-soara e tare nemultumita. "Postul de junior copywriter nu mai e valabil" concluzioneaza ea si ma pofteste afara. Plec cu inima indoita gandindu-ma la lungul drum de intoarcere acasa si macinat de o intrebare: "D-soara m-a chemat la interviu doar ca sa isi justifice ziua asta de munca in fata sefului? Are vreo norma de interviuri pe care trebuie sa le faca zilnic?". Am plecat hotarat sa ii scriu un mail sefului ei, sa ma plang de aceasta situatie, dar, in fond, de unde stiam eu ca seful ei, roman, nu este de fapt cel care tolereaza/incurajeaza acest tip de comportament? Reala solutie ar fi fost sa le scriu celor de la McCann-Erickson Worldwide Advertising. Dar m-ar fi crezut?... Le-ar fi pasat?...
Aproape uitasem povestea asta, pana cand, la sfarsitul lui decembrie 2007, o amica, Raluca Lazar, imi povestete foarte incantata ca a fost invitata la un interviu la McCann-Erickson pentru un post de junior in analiza de date. Amintindu-mi propria experienta, incerc sa ii temperez entuziasmul. Nu imi miroasea prea bine...
Peste cateva zile, Raluca imi povestete, cu tristete si dezamagire, cum a fost respinsa la interviu, motivandu-i-se ca jobul de junior nu mai este valabil ci doar unul de senior (care nu fusese insa anuntat). Bineinteles, daca tot a venit, i se da sansa de a participa la intreviul pentru acest post, explicandu-i-se insa la finalul interviului ca experienta ei de un si ceva de la IPSOS, mai mult decat suficienta pentru jobul de junior, este prea slaba pentru cel de senior. De ce au mai chemat-o daca jobul nu mai era valabil? De ce au mai intervievat-o dupa ce ii vazusera CV-ul? Sau poate d-soara de la HR s-a hotarat brusc, odat' ajuns candidatul acolo, ca jobul de junior, care i se potrivea ca o manusa, nu mai era valabil, iar pentru a preveni orice comentarii, nemultumiri si reclamatii, sa ii fi oferit insa, in generozitatea sa, sansa de a candida pentru un alt job, probabil fictiv, pentru care insa ea stia ca Raluca nu s-ar potrivi si, stiind si Raluca despre ea insasi ca nu este potrivita, nu i-ar fi trecut niciodata prin gand sa o reclame? Concluzia Ralucai a fost una simpla: "m-au luat de mascota!"
Macar daca lucrurile s-ar fi oprit aici... La o luna de la acest interviu, amica mea este din nou invitata la interviu de catre McCann-Erickson. Aceeasi poveste, acelasi job care nu mai este valabil dar aceeasi generozitate in a oferi un job pentru care candidatul nu are experienta necesara. Si macar daca nu ar fi avut-o! D-soara era insa pornita sa ii demonstreze Ralucai ca nu este potrivita pentru acel job! Cu experienta anterioara in spate, Raluca nu mai este insa dispusa sa accepte mizeria realitatii McCann-Erickson atat de usor. Si ataca si ea: "Dar de ce mai chemati oamenii la interviu daca nu vreti sa ii luati? Dar acum de ce m-ati mai chemat daca credeati ca nu sunt potrivita pentru acest job? Si de ce ma chemati daca joburile pentru care aplic nu mai sunt valabile? Si de ce nu le retrageti anunturile? Si de ce brusc aici aflu de existenta altui job? Si asta de ce nu a fost anuntat? Si daca acum o luna nu aveam experienta necesara, credeti ca am facut-o de Revelion? Va bateti joc ca aveti notoritate? Va folositi de oamenii fara pile ca sa va angajati voi pilele voastre".
D-soara a ramas cu gura cascata. Surprinderea ii transpira prin fiecare por al fetei. Cand si-a revenit, fata ei a imbracat masca bunatatii neintelese: "Si eu, care voiam sa iti mai dau o sansa..."
Sansa de a mai pierde o dupa-masa?...

Fata de cele spuse mai sus, eu o singura intrebare as mai avea: cum se face ca Mihnea Miculescu, un student in anul III-IV la ASE, e PR la McCann-Erickson? Ce studii il califica pentru acest job? Si ce experienta? Sau mama sa, Simona Mirela Miculescu i-a transferat din experienta (pilele) sale?

Skeleton Key

E unul dintre cele mai bune filme horror pe care le-am vazut vreodata. Iar ceea ce-l face atat de bun este suspansul. Si finalul.

Suspansul real, sufletul de la gura telespectatorului ce nu se poate abtine sa se intrebe neincetat "va reusi?", "nu va reusi?", imposibilitatea lui de a prevedea finalul, emotia crescanda si finalul - atat de original si neasteptat pentru un horror. Un thriller horror care impleteste psihologicul fragil al unei tinere pline de frustrari si vinovatii cu o poveste veche de cand America. Inceputurile se pierd undeva in colonizarea sudista iar adevaratul inceput, Magia, pare sa nici nu aiba vreun inceput.
End-ingul filmului ne va arata tocmai ca nu are nici un sfarsit.
Si atunci, salvarea noastra de unde ar putea veni? Sa vina ea oare din credinta?

Fundatia caritabila "Anna Nicole si Daniel Wayne Smith"

Cu ocazia comemorarii unui an de la moartea Annei Nicole Smith, s-a infiintat fundatia caritabila "Anna Nicole si Daniel Wayne Smith". Fundatia a fost creata de fostul ei partener si prieten, Howard K. Stern. El a decis sa includa in titulatura fundatiei si numele fiului Annei Nicole, decedat si el, Daniel: "Astazi este o zi dificila pentru toti cei care au cunoscut-o pe Anna Nicole. Am creat aceasta fundatie pentru a sprijini scopurile pe care Anna le-a sustinut mereu: ajutorarea copiilor, batranilor si cercetarea in tratamentul si vindecarea SIDA. Sper ca aceasta actiune sa aiba din ce in ce mai multi sustinatori si poate, intr-o zi, sa fie condusa de fiica ei, Dannielynn", a declarat Howard K. Stern, pentru Entertainment Tonight.
Ma intreb care va fi obiectul exact de activitate al acestei fundatii: asigurarea unor servicii gratuite de escorta si/sau prostitutie pentru batrani? Caci acestea au fost activitatile pe care Anna Nicole smith le-a promovat si sustinut mereu. Bunatatea si interesul ei pentru batrani au transformat-o intr-o celebritate. Am fi auzit oare noi vreodata de ea daca inima ei plina de generozitate nu i-ar fi indrumat pasii spre batranul J. Howard Marshall?

Preturile cresc, cresc, cresc!

Ca urmare a deprecierii leului si a inmultirii numarului de masini angajate in trafic au crescut preturile la benzina. Ca urmare a cresterii preturilor la benzina, au crescut preturile RATB. Metrorex nu se lasa mai prejos si de azi scumpeste si el cartelele de metrou. Din nou, ca le-a mai scumpit odata pe 17 decembrie.
Astfel, Metrorex majoreaza de azi cu aproape noua procente pretul cartelelor de metrou.
O cartela pentru doua calatorii costa 2,2 lei fata de 2 lei cat era pana acum, iar una pentru zece clatorii a ajuns la 8 lei. Pentru abonamentul lunar pretul a crescut de la 22 la 23 de lei. Se mentin reducerile pentru elevi si studenti - precizeaza www.HotNews.ro - deci, se luase in calcul si posibilitatea de a nu le mentine?!?

Viata e prea scurta sa ne grabim

Ma intreb cum de Dumnezeu, probabil ametit deja de graba noastra, nu s-a gandit sa ne dea un ”pause”. Sau macar un ”slow down”. Macar de ne-am grabi numai dupa autobuze sau spre slujbe, macar daca coltul de cer ce se mai vede printre monstrii de sticla si metal (semn al bunastarii si dezvoltarii tarii, nu-i asa?) sau tipetele copiilor in drum spre scoala ar fi singurele lucruri pe care nu avem timp sa le luam in seama.

Copii fiind, ne grabim sa devenim adulti intre calculator si televizor. Adolescenti, ne grabim sa ne incepem viata sexuala si sa ”prospectam” cel putin piata bauturilor alcoolice. In primii ani de tinerete ne grabim sa ne viciem cat mai mult, in cat mai scurt timp, ne grabim, din nou, ”sa ne facem un CV”: sa colectionam cat mai multe colaborari, joburi part-time, sa intram in cat mai multe asociatii – ca asa am auzit ca da bine. Ne grabim sa luam examene, sa citim cat mai multe carti, sa mergem in cat mai multe cluburi, sa ne terminam studiile, sa prindem joburi bune. Ne grabim sa avansam si sa ne construim sistemul de prieteni-cunoștințe-relații, ne grabim sa castigam mult si sa facem credite. Ne grabim ”sa ne facem un rost in viata” si o sa lucram la asta toti multii ani care vor urma. Ne vom grabi in continuare, pentru o masina si mai scumpa, pentru un aparatament si mai mare, intr-o zona si mai buna. Si, desi la capatul grabei noastre, vom avea deja tot ce ne necesar si inca o groaza de lucruri inutile, dupa maturitate ne vom grabi din nou: ne vom grabi sa ne grabim copii sau nepoții ”sa-si faca un rost in viata”. Si ne consideram realizati. Si castigati. Cat despre ”sacrificiile” noastre, suntem bineinteles toti foarte mandri de ele, fara a constientiza nici macar o clipa care sunt de fapt acestea.

In graba noastra, am uitat pur si simplu lucrurile in care am crezut vreodata. De obicei, am uitat chiar sa credem in ceva. Si cel mai important, am uitat ca viata-i prea scurta sa ne grabim. Am uitat ca viata e prea scurta sa facem lucruri care nu ne plac si sa ne intalnim cu oameni care nu ne plac. Si am uitat ca viata e prea scurta sa ne prefacem. Desi nu uitam ca viata e prea scurta sa stam degeaba, nu reusim sa ne aminitim ca, de asemenea, viata mult prea scurta pentru a munci intr-una. E prea scurta pentru a nu te ocupa de nimic dar e si mai scurta pentru a te implica in prea multe proiecte. E prea scurta sa-ti petreci weekend-urile muncind sau sa stai deseori peste program. Dar nu e niciodata prea scurta pentru o plimbare in parc sau o dimineata lenesa cu croissante frantuzesti. Cu siguranta insa, e prea scurta pentru a schimba lumea. E prea scurta sa fim egoisti dar e si prea scurta sa ne-o dedicam cauzelor altora. E prea scurta pentru a-ti petrece nopti in sir citind furibund, dar nu e prea scurta si pentru a trece din cand in cand printr-o librarie. E prea scurta sa nu avem prieteni dar cu siguranta e mult prea scurta sa acceptam bullshit-urile lor. Ale asa-zisilor prieteni. E prea scurta sa stim toate barurile si cluburile, dar e prea scurta si pentru a nu iesi din cand in cand la o cafea sau un vinut cu cativa oameni dragi. E prea scurta pentru sex de dragul sexului dar nu-i niciodata prea scurta sa iubesti. Si, da, e mult prea scurta pentru a putea pleca de aici fara amintiri. Fara cat mai multe amintiri frumoase.

Despre actele de caritate ale celor bogati I

Trend-ul occidental al caritatii de fatada a ajuns si pe meleagurile europene mai inapoiate, unde se mai practica inca transhumanta. Ma refer aici la trendul d-nelor de bani gata de a-si umple timpii morti, pe langa shopping, sauna sau, mai nou, spa, cu participari pline de bune-intentii la actiunile unor ong-uri cu scopuri caritabile, de natura sociala sau culturala. Onorabile d-ne precum Ioana Tariceanu, Carmen Doris Andronescu, Marina Catto, Veronica Savanciuc, Anca Vlad, Diana Hurduc, Georgiana Pogonaru si chiar Dana Nastase sau Mihaela Radulescu sunt atat de preocupate de diferitele asociatii la care au aderat incat ar face orice pentru acestea: unele dintre ele au mers atat de departe cu sacrificiile incat au pozat nud! Sa nu mai spunem de lungile dupa-amieze pe care le dedica "sedintelor" din cafenele sau restaurante precum Loggia sau Turabo Caffe une pretul unui expresso scurt depaseste bine valoarea lunara a unei alocatii. Sa nu mai zic de Frape-uri. Ce conteaza insa ca in Romania exista inca sute de familii care traiesc dintr-o pensie de boala, un ajutor de somaj si cateva alocatii si probabil se considera norocoase pe langa celelate sute de familii ce traiesc doar din alocatii?
Caritatea d-nelor noastre merita tot respectul! O data la cativa ani se mai cumpara o uniforma pentru portarii de la vreun muzeu sau mai primeste un copil cateva flacoane de antibiotice (romanesti) gratis. Si daca nu primeste, in fond, ce mare lucru ? Nu si-a dezvoltat inca Asociatia strategiile de comunicare si PR! Sa mai facem cateva intalniri, sa vedem cum putem imbunatati situatia! Haideti sa alocam mai mult timp discutiilor, sa mergem la un restaurant! Nu se mai poate dom'le asa!
Tot respectul! Sunteti niste femei de succes, mari afaceriste, foarte ocupate, cu multe obligatii si totusi in marea d-voastra generozitate va gasiti timp sa beti un pahar de sampanie in interesul unui copil caruia ii este foame. Tot in marea d-voastra generozitate, desfaceti snururile pungutei cu doi bani pentru a scoate cateva sute, minim, de euro, pentru a participa la un luxos bal de caritate! Dar generozitatea d-voastra nici nu se opreste aici! La bal veti mai sacrifica cu siguranta alte sume mari de bani - de pilda, 10.000 de euro pentru a putea cumpara o sticla de vin pe care o veti bea in intimitatea vilei d-voastra cu trei nivele in onoarea unui batran paralizat!
Nici nu mai merita sa ne gandim ca, probabil, participarea la bal va ajuta sa va dezvoltati contacte foarte utile afecrilor d-voastra, ca atat de frumoasa implicare in cauze caritabile va creste punctajul in "Top 100 Femei de Succes" sau macar va da ocazia sa va etalati ultima toaleta achizitionata cu ocazia calatoariei bilunare la New York sau Londra! Si 6! a venit si presa!

Brandingul ghenei sau Despre designul de produs

Asa cum al doilea titlu va da de inteles, nu scriu despre averea d-lui Prigoana. Dupa cum veti vedea pe parcursul acestui articol, nu-i vina lui ca s-a imbogatit din prostia noastra.
Ca tot romanu' middle-class, imi fac si eu cu religiozitate cumparaturile la supermarket in fiecare weekend (nu spui care, sa nu se considere "publicitate" :P). Si stiti ce-am observat? La opt pungi cu d-ale gurii/curateniei sau ce-si mai ia omu' din supermarket, odata descarcate si aranjate frumos in frigider/dulapior/camara, 3 pungi pleaca spre ghena blocului. Pungi cu ambalaje ale produselor cumparate. Practic, cam un sfert din ceea ce am cumparat. Astfel, la un bon de cumparaturi de 3 milioane saptamanal, arunc pe ghena blocului cam un milion. La 12 milioane bani de cosnita lunari, eu arunc la gunoi cel putin un salariu minim pe economie.
Incepe sa ma enerveze chestia asta. Si ma enerveaza cu atat mai tare cu cat, la curatenie, facuta iarasi saptamanal, arunc iarasi in jur de 4 saci gunoieri cu ambalaje. Adica, jumatate din cumparaturile saptamanale. Adica, cel putin inca un salariu minim pe economie ia drumul (sau ar trebui sa zic toboganul?) ghenei. (Si nici nu vreau sa ridic aici si problema curateniilor generale).
Si atunci incep sa ma gandesc de ce. Pai uite de ce: pentru ca, in Romania, firmele producatoare de bunuri de consum nu mai acorda importanta calitatii produselor ci modului de prezentare (a se citi 'cum sa iti ia ochii mai repede"). Cu alte cuvinte, designului de produs. Poate va inchipuiti insa ca Romania ar fi supraincalzita din cauza existentei a neinumarate firme si firmulitze "de design" care virmuiesc la fiecare colt de strada.
Mare greseala! Nu o sa gasiti nici macar o singura firma care sa se declare "de design" si care sa faca realmente design! In schimb, veti gasi mai multe firme si departamente de branding decat cate ciuperci au aparut dupa inundatiile din 2005 a caror principala preocupare e cum sa faca mai multi bani intr-un timp cat mai scurt timp - s-o putea intra in Guiness Book pe faza asta? ("vai, dar in strainatate costa si 10.000 un naming", o costa nene, dar acolo si un salarii mediu "costa" 3000 de euro!). Acesti asa-zisi branduitori (un nume, nu-i asa, mult mai interesant decat "designer"?), prea putini preocupati sau cunoscatori in ale marketingului, sunt, bineinteles, designerii despre a caror lipsa ma plangeam mai sus. Suna insa mult mai bine sa te prezinti drept CEO sau analist de de brand decat designer. Si ce castiguri poti sa faci! Pai una e sa faci un amarat de contur de sticla si sa-l prezinti clientului, cu totul alta e sa-l iei cu "necesitatea pietei", "prioritate strategica", "audit de brand", "corporate identity", "brand engagement". Altfel scoate banu' sau, mai bine spus, cu totul alt ban scoate!
Ceea ce se numeste "strategie de branding" in realitatea romaneasca e doar o gluma, sarguinciosii nostri desenatori transformand totul intr-o "strategie de packaging" (cazul Ursus, de pilda). Da, ambalajul e totul. Care face ambalajul mai atragator si-a mai bagat un client in portofoliu. Adica in buzunar. Si pe bani multi. Si pretul produsului a mai crescut deja oleaca cat vorbiram noi. Ca de, "in strainate e si mai scump, dom'le". Brandient si Grapefruit sunt niste exceptii, prea putine pentru piata noastra suprasaturata, dar cu atat mai bine venite!
Afterall, adevarata teapa nu brando-desenatorii ne-o dau. Ei doar profita de naivitatea noastra (calitatea produsului n-are nici in clin nici in maneca cu culoarea ambalajului). Teapa ne-am dat-o singuri si demult, cand, abia iesiti dintr-o epoca a cennusiului, ne-am aruncat precum cucii spre staniolurile stralucitoare.
Prigoana a pus atunci niste cutii la marginea drumului si uite cum s-a imbogatit si el...